O banner

Ambulanța pentru Monumente câștigă Premiul European pentru Patrimoniu/Premiul Europa Nostra

07.05.2020

Intervenția de punere în siguranță a Bisericii din Lemn Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, în cadrul proiectului Ambulanța pentru Monumente - Septembrie 2019

Coordonatori: Arh.Tămășan Maria ( Lector - Facultatea de Design - UAV Arad), Arh. Ignuța Amalia, Lucaciu Diana ( studentă - Facultatea Arhitectură – UPT Timișoara), Onica Andrei-Florin (absolvent - Facultatea de Design – UAV Arad)

Promotorul acestui proiect este o rețea informală de organizații non-guvernamentale regionale al căror obiectiv este salvgardarea patrimoniului cultural imobil, prin punerea în siguranță cu a unor monumente istorice aflate în stare avansată de degradare sau de precolaps, cu ajutorul voluntarilor, sub coordonarea experților în domeniu. Proiectul beneficiază de sprijinul Alteței Sale Regale, Prințul de Wales prin The Prince's Foundation și Anglo Romanian Trust for Traditional Architecture.

Începând cu anul 2019, proiectul Ambulanța pentru Monumente se desfășoară și pe raza județului Arad, prin Asociația Culturală Vernacular, cu implicarea activă a unor colegi, studenți și absolvenți ai Facultății de Design din cadrul UAV. Prima intervenție în județul Arad a avut loc în luna septembrie 2019 în Parohia Luncșoara, comuna Hălmăgel, la Biserica Sf. Mare Mucenic Gheorghe – monument clasa A, unde a fost înlocuită învelitoarea din șindrilă. De asemenea, au fost efectuate tăieri de aerisire a coroanei teiului situat în vecinătatea bisericii.

*În data de 7 mai 2020, proiectul Ambulanța pentru Monumente câștigă Premiul European pentru Patrimoniu/Premiul Europa Nostra, cea mai înaltă distincție în domeniul Patrimoniului European.