Afișpătratweb

Expoziţia In-Between

09/05/2026

In-Between

Spațiul dintre timpi

Titlul expoziției pornește de la sintagma in-between, un termen tehnic folosit în procesul de creare al unui film animație. El reprezintă cadrele intermediare dintre cadrele cheie ale unei animații. În cazul nostru îl asociem cu ideea de „timp între timpi”, acel interval dintre momentele dedicate îndeplinirii unor obiective, în cazul nostru, timpul alocat studiului pentru școală și timpul pentru activitățile personale. In-between devine astfel acel timp scurt în care gândirea sau creația se activează, un timp care face parte organic din procesul nostru creativ.

Această decuplare apare adesea ca reacție la suprasaturarea cotidiană sau la dinamica accelerată a unei zile, care ne obligă să găsim un moment de liniște pentru a ne concentra și a funcționa la un randament real, indiferent de domeniu. În contextul nostru, vorbim strict despre perioada dedicată actului de creație, în care decuplarea trebuie să fie totală.

Pornind de la această asociere a termenului, am construit conceptul expoziției realizate de studenții anului III și de masteranzii specializării Design, din cadrul Facultății de Design a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad.

Lucrările sunt expuse în perioada 11.05–26.05.2026 și pot fi văzute la Galeria Alfa, spațiul Uniunii Artiștilor Plastici din România, Filiala Arad. Expun: Rujița Bătrân, Lucia Ardelean, Ema Olaru, Alexandra Ștefania Stanciu, Claudia Crăciunoiu, Dominic Czibula, Bogdana Knapik, Maria Muntean Evelina.

Curator Conf. univ. dr. Laurian POPA

Coordonatori expoziție: Conf. univ. dr. Călin LUCACI / Lect. univ. dr. Raluca NICULA